Google este cea mai „verde” companie de IT
Conferinţa ştiinţifică „Shevchenkivska Vesna”
Seminarul de informare: Carnegie 2012 – 2013
Carnegie Research Fellowship Program: 2012-2013
Prezentările din cadrul lansării oficiale a asocierii la Programul Cadru 7
Call for application for doctoral fellowships at the Helmholtz Graduate School in Energy and Climate Research
Tezaur Poloniae este un program de burse de trei luni al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional al Republicii Polone, implementat de Centrul Cultural International (CCI) din Cracovia. Acesta se adresează cercetătorilor care desfăşoară activităţi de cercetare privind cultura, istoria, patrimoniul multicultural din Polonia şi din Europa Centrală.
Sunt invitaţi să participe la program persoanele care se ocupă cu gestionarea şi conservarea patrimoniului cultural din punct de vedere practic şi cei care efectuează cercetarea teoretică în domeniul patrimoniului cultural, istoriei, sociologiei, etnografiei si antropologiei.
Tezaur Poloniae este divizat în două categorii: "Senior Program", pentru profesori universitari şi lectori superiori şi "Junior Programul" pentru titularii de doctorat şi doctoranzi.
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să scrieţi la adresa electronică This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau pe site.
Informaţie publicată de: Lucia Nastasiuc.